Gabriela Firea spune că au fost găsite neconcordanțe și falsuri la toate sectoarele, iar avocații PSD au întocmit deja o sesizare penală care vizează săvârșirea de infracțiuni electorale.
"Noi am verificat toate copiile proceselor verbale de la toate sectoarele şi am găsit o serie de neconcordanţe şi chiar falsuri, de aceea avocaţii noştri au scris deja o sesizare penală care vizează săvârşirea de infracţiuni electorale. Vă dau câteva exemple. Am în faţa mea procese verbale care nu corespund, sunt 200 de voturi în plus pentru Nicuşor Dan. Proces verbal al delegatului nostru, care spune că deşi în acea secţie a luat doar 2 voturi Nicuşor Dan, pe site apare mult mai mult.
Sunt persoane care ne-au spus că cifrele cuprinse în procesul verbal le-au fost dictate. Avem cifre scrise iniţial cu pixul şi apoi modificate cu carioca. Avem un proces verbal modificat. S-au luat semnăturile reale şi apoi modificate din pix. Sunt voturi furate. Într-o secţie în care au aş fi pierdut cu 11 voturi, lipsesc 19 buletine. De aceea le-au făcut pierdute. Într-o altă secţie, unde am pierdut 2-3 voturi, lipsesc 20 şi ceva de buletine", a dezvăluit Gabriela Firea.
Fostul edil spune că va merge până la capăt și va lupta pentru aflarea adevărului în acest caz.
"Din punctul meu de vedere, eu îmi doresc să continuăm demersurile. Nu e vorba de apărarea funcţiilor noastre. Sunt un om mai mult decât rezonabil şi decent, dar din respect pentru toţi românii vrem să continuăm aceste demersuri. Vreau să cred că toţi cei din partid vor proceda la fel. Am spus că nu contează persoanele, e dincolo de candidaţi.
Eu merg până la capăt şi cred că şi colegii mei vor face la fel. Nu pentru funcţiile noastre, nu pentru formaţiunea politică, ci din respect pentru democraţie. Eu am spus acest lucru şi astăzi şi cred că punctul meu de vedere întruneşte opiniile celorlalţi colegi. Nu avem motive să ne oprim. A fost o operaţiune la nivelul întregii Capitalei", a precizat Firea, la România TV.