Antena 3 CNN Actualitate Gabriela Firea: Intenţionez să creez CET-uri noi, ca să scăpăm de captivitatea ELCEN

Gabriela Firea: Intenţionez să creez CET-uri noi, ca să scăpăm de captivitatea ELCEN

M.Z.
<1 minut de citit Publicat la 16:01 28 Sep 2016 Modificat la 16:01 28 Sep 2016
firea31 fb.jpg
Foto: Facebook

Primarul General al Capitei, Gabriela Firea, a declarat, miercuri, că municipalitatea a început deja discuţiile pentru a înfiinţa o societate nouă de producţie şi distribuţie a căldurii şi apei calde şi are în vedere, totodată, construirea unor centrale termice de cogenerare.

”Am început deja discuţiile, iar în perioada următoare le vom intensifica în ceea ce priveşte crearea de CET-uri proprii şi de centrale de cogenerare, pentru a ieşi din captivitatea în care ne aflam în acest moment şi ca o sursă prin care agentul termic să ajungă mult mai direct şi pe o distanţă mult mai scurtă la cetăţeni. Şi nu s-ar mai pune problema ca cineva să ne ameninţe tot timpul ori că se taie gazul, ori că se taie curentul, ori că se taie agentul termic”, a declarat Gabriela Firea.

De asemenea, primarul general al Bucureştiului a mai spus că a solicitat europarlamentarului Corina Creţu să sprijine iniţiativa municipalităţii de a cere dublarea fondurilor europene alocate Capitalei pentru modernizarea sistemului de termoficare. Astfel, dacă ar fi acordată şi această sumă, în viitor ar urma să fie modernizate aproximativ 1.000 de kilometri de conducte din reţeaua publică de termoficare a Bucureştiului, conform proiectelor.

×
Etichete: Gabriela Firea ELCEN
x close