"Deși a fost semnată de 214 parlamentari, moțiunea de cenzură a Opoziției nu a primit decât 194 de voturi în plenul Parlamentului, din cele 278 câte ar fi fost necesare pentru a fi adoptată. Un eșec pe cât de previzibil pe atât de lamentabil! Cu toate declarațiile belicoase și arogante ale liderilor noului PDL, moțiunea nu numai că n-a fost votată masiv de parlamentari din actuala majoritate, dar nu a fost votată nici măcar de toți membrii Opoziției, ceea ce arată că nici măcar inițiatorii n-au crezut în consistența acuzațiilor aduse guvernului, folosindu-se de această procedură exclusiv pentru a da impresia de activitate.
Sau poate că din graba de a se sincroniza cu acțiunile altor puteri din stat, au încropit la repezeală o moțiune pe un subiect — legislația electorală — care nu intră în atribuțiile guvernului, ci ale comisiei parlamentare de specialitate, condusă de un membru PNL!", susține Gabriela Firea într-un comunicat transmis Agerpres.
Potrivit acesteia, "caracterizate perfect de sintagma "mult zgomot pentru nimic", atât moțiunea de cenzură respinsă azi, cât și cea cu care liderii noului PDL amenință că o vor depune la toamnă ar putea fi catalogate drept hilare, dacă nu ar arăta o realitate tristă, aceea a unui partid care a reșapat toate figurile odioase ale unei guvernări detestate de întreaga populație a României și râvnește să ia locul, prin orice mijloace, unui guvern ale cărui rezultate sunt foarte greu de contestat de către orice om de bună credință".
Moțiunea de cenzură inițiată de PNL a fost respinsă vineri. Au fost înregistrate 194 de voturi "pentru" și 13 "împotrivă".
Pentru a trece, moțiunea "Victor Ponta — demis pentru exces de putere prin blocarea alegerilor. Dreptul la vot nu este o lozincă!" trebuia să întrunească 278 de voturi.