Antena 3 CNN Actualitate Gabriela Firea, atac la Guvern pe tema bugetului: „Ar trebui să preia și atribuțiile Primăriei Capitalei”

Gabriela Firea, atac la Guvern pe tema bugetului: „Ar trebui să preia și atribuțiile Primăriei Capitalei”

1 minut de citit Publicat la 13:18 29 Ian 2019 Modificat la 13:18 29 Ian 2019
Gabriela Firea, atac la Guvern pe tema bugetului: „Ar trebui să preia și atribuțiile Primăriei Capitalei”

Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, a făcut o serie de declarații după discuțiile avute cu primarii legate de buget. 

„Nu e vorba despre bugetele pe care le gestionează primarii în scop personal, ci e vorba despre proiectele de investiții ale țării. Principiul european este cel al descentralizării și tot principiile europene subliniază foarte clar, și noi suntem stat membru al UE, că polii de dezvoltare și de creștere economică trebuie să fie susținuți și finanțați de la bugetul național pentru că ei creează dezvoltare în sens circular. De la municipii către orașe, de la orașe către comune. Municipiul București contribuie cu 25% la produsul intern brut național și se întoarce foarte puțin înapoi la bucureșteni, ceea ce e o mare nedreptate. Susțin toate proiectele din țară, dar nu am cum să nu susțin proiectele din Capitală.

Potrivit ultimului recensământ, suntem 2 milioane 200 de mii de locuitori, dar potrivit recensământului neoficial, dar cât se poate de real, împreună cu studenții, cu cei care lucrează în București, dar nu au carte de identitate, cu turiștii, suntem aproape 4 milioane de cetățeni care are un buget de municipiu mic, nicidecum de talia Capitalei. Orice leu care se taie de la București înseamnă subdezvoltare, subfinanțare”. 

„Sunt atribuții care izvorăsc din lege și din Constituție pe care le are Primăria Capitalei și pe care nu și le poate duce la îndeplinire fără un buget adecvat. Anul trecut ni s-au tăiat niște bani și ni s-a promis cp anul acesta se revine. Din ce am văzut pe surse, pentru că nu am avut acces la datele reale ale proiectului de buget, se vorbește despre diminuare”. 

Întrebată cum vede împărțit impozitul pe venit între Capitală și sectoare, Gabriela Firea a spus că „Impozitul pe venit până acum, din cât contribuie Bucureștiul, noi am primit anul trecut 55%, deși noi am solicitat 60%. Orice diminuare sub ceea ce s-a alocat anul trecut va însemna să fie afectate serviciile publice și investițiile. În momentul în care se taie buget de la Primăria Capitalei, atunci Guvernul ar trebui să preia și atribuțiile Primăriei Capitalei. Ministerul Transporturilor să preia Societatea de Transport București, să plătească subvenția și investițiile, Ministerul Energiei să preia RADET-ul, Ministerul Sănătății să finanțeze cele 20 de spitale. Nu poți să susții o Primărie Generală prin Constituție să aibă atribuții, dar să nu aibă bugetul corespunzător”. 

 

Știre în curs

×
x close