Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat duminică seara că a fost constituit un dispecerat comun între ELCEN, care aparţine Ministerului Energiei, şi RADET, regie subordonată Primăriei Capitalei.
"Pentru prima dată am reuşit să constituim un dispecerat comun între ELCEN care aparţine de Ministerul Energiei deci de Guvern şi RADET care este o regie în subordinea Primăriei Capitalei. Prin acest dispecerat comun, în premieră cele două entităţi economice ale statului îşi reglează reparaţiile şi reviziile. (...) În premieră aceste lucrări se fac după o strategie", a afirmat edilul la un post de televiziune, potrivit Agerpres.
Gabriela Firea a precizat că plata subvenţiei a fost făcută la zi şi că în această iarnă nu va fi niciun fel de problemă cu furnizarea apei calde şi nici cu cea a căldurii.
"De asemenea, tot în premieră, am reuşit să fim la zi cu plata subvenţiei. Am găsit-o neplătită din martie, suntem la zi cu plata subvenţiei şi am reuşit să deblocăm şi contul care avea poprire, contul RADET, din partea ELCEN, bineînţeles prin dialog, prin implicare astfel încât să nu fie niciun fel de problemă la iarnă nici cu furnizarea apei calde şi nici a căldurii", a spus Firea.