"Ca o clarificare a declaraţiilor publicate în numele meu în presa internaţională, doresc să subliniez că nu am declarat niciodată cele citate în forma respectivă şi că declaraţiile mele au fost citate greşit. Între timp, declaraţiile au fost corectate de către publicaţia The Globe and Mail."
Cu toate acestea, în comunicat este precizat faptul că Gabriel Resources îşi va menţine intenţia de a da în judecată România, pentru a-şi recupera investiţia făcută la Roşia Montană, dacă proiectul va fi respins de Parlament.
Gabriel Resources a anunţat, miercuri, că va cere despăgubiri de până la 4 miliarde de dolari americani dacă Parlamentul va respinge săptămâna viitoare proiectul de exploatare a aurului la Roşia Montana.
Declaraţia lui Jonathan Henry, CEO Gabriel Resources, apărută iniţial în publicaţia canadiană
"Dacă Camera Deputaţilor respinge proiectul, vom continua cu o notificare formală pentru demararea litigiului pentru încălcări multiple ale tratatelor internaţionale de investiţii, cu despăgubiri de până la 4 miliarde de dolari. Dosarul nostru este foarte puternic şi îl vom susţine foarte public, astfel că efortul României de a atrage investiţii străine va suferi foarte mult".