Potrivit sursei citate, în cadrul reuniunii vicepremierul Oprea va susține mandatul încredințat de președintele Klaus Iohannis și premierul Victor Ponta conform căruia ''România își manifestă solidaritatea cu privire la relocarea persoanelor aflate în nevoie de protecție internațională prin preluarea unui număr de 1.705 solicitanți de azil din Italia și Grecia, precum și a încă 80 de persoane din afara Uniunii" (în total 1785).
''În cazul în care se va supune la vot proiectul de Decizie a Consiliului de stabilire a unor măsuri provizorii în domeniul protecției internaționale în beneficiul Italiei și Greciei (suplimentarea cu 120.000 a numărului de persoane relocate față de 40.000 câte au fost adoptate în Consiliul JAI din 14 septembrie a.c.) România va vota negativ'', se precizează în comunicatul MAI.
La întrunirea extraordinară a Consiliului JAI de marți vor participa miniștrii de interne din statele Uniunii Europene, reprezentanții Comisiei Europene și ai Agențiilor UE din domeniul JAI (EUROPOL, FRONTEX, Biroul de Ajutor European pentru Azil).