Antena 3 CNN Actualitate Gabriel Oprea a ordonat distribuirea de apă, ceai cald şi alimente pentru cei blocaţi pe A1 şi A2

Gabriel Oprea a ordonat distribuirea de apă, ceai cald şi alimente pentru cei blocaţi pe A1 şi A2

N.B.
<1 minut de citit Publicat la 20:11 26 Ian 2012 Modificat la 20:11 26 Ian 2012
Gabriel Oprea a ordonat distribuirea de apă, ceai cald şi alimente pentru cei blocaţi pe A1 şi A2
Foto: Intact Images
Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Oprea, a ordonat ca mai multe subunităţi ale armatei să disribuie în noapte de joi spre vineri ceai cald, apă şi alimente persoanelor blocate în autoturisme pe A1 şi A2, informează Agerpres.

Potrivit unui comunicat al MApN, ajutoarele vor fi asigurate prin grija Statului Major al Forţelor Terestre, a Statului Major al Forţelor Navale şi a Comandamentului Logistic Întrunit iar echipele vor acţiona pe cele două autostrăzi, din ambele sensuri de mers.

"Din dispoziţia ministrului Gabriel Oprea, toate mijloacele auto şi utilajele de geniu disponibile, precum şi efective de militari, din toate unităţile militare aflate în judeţele afectate de ninsorile abundente şi de viscol, sunt pregătite să intervină de urgenţă, la solicitarea autorităţilor publice locale şi centrale, în sprijinul populaţiei afectate. De miercuri seară şi până în prezent, militarii au acţionat şi acţionează în mai multe judeţe, cu utilaje şi tehnică auto", precizează sursa citată.

×
x close