DIICOT confirmă oficial o a două victimă a lui Gheorghe Dincă.
Rezultatele analizelor oaselor găsite de criminalişti în pădurea de lângă Caracal au relevat faptul că acestea NU sunt ale Alexandrei şi aparţin unei fete cu vârsta cuprinsă între 15-19 ani.
Dr. Gabriel Diaconu, medic specialist psihiatru, a vorbit miercuri la Antena 3 despre cazul care a șocat România.
Potrivit medicului, criminalul de la Caracal ar putea avea și mai multe victime.
„Din punct de vedere psihologic, e identificat un model repetitiv post crimă, în privința felului în care cadavrele au fost procesate de făptaș.
Arderea cadavrelor e o formă de personalizare organizată a victimei prin care e redusă la cenușă sau rămășițe imposibil de identificat în gândirea făptașului. Una dintre ipoteze e că anterior făptașul a trebuit să-și dezvolte tehnologia. Sunt verigi lipsă în acest caz.
Gesturile criminalilor la prima faptă sunt naive, nereușite. Ei devin din ce în ce mai capabili. Ne uităm la un epilog al unei cariere infracționale.
Ipoteza de bază a anchetei merge către un trecut mai bogat de victime”, a spus Diaconu, miercuri, în direct la „Previziuni”.