UPDATE 20.00 - Gabriel Berca, fost consilier prezidenţial şi fost ministru al Internelor, a fost pus sub învinuire în dosarul în care fostul deputat Mihai Banu a fost arestat în urmă cu două săptămâni, ambii fiind acuzaţi că şi-au traficat influenţa pentru a ajuta un om de afaceri care avea contract cu o primărie.
Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) arată, într-un comunicat de presă, că procurorii de la Structura Teritorială Bacău au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, până vineri, la ora 12.50, a fostului senator Gabriel Berca, pentru trafic de influenţă.
Procurorii vor cere vineri Curţii de Apel Bacău arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Gabriel Berca.
UPDATE 13.00- Gabriel Berca, fostul consilier prezidenţial al lui Traian Băsescu, a fost reţinut de procurorii anticorupţie, după ce a fost audiat la DNA Bacău.
Ştiri iniţială:
Fostul ministru de Interne din guvernul lui Mihai Răzvan Ungureanu, Gabriel Berca, este cercetat de procurori DNA pentru trafic de influenţă făcut în perioada 2010-2012.
Potrivit unor surse judiciare, Berca Gabriel a pretins şi primit de la Viorel Rusu, patronul unei firme din Bacău, atât pentru sine cât şi pentru partidul din care făcea parte, în mai multe tranşe, peste 180.000 euro pentru a-şi folosi influenţa personală pe lângă membri ai Guvernului României, în vederea alocării unei sume de bani Primăriei comunei Ardeoani (Bacău).