Capitala s-a aflat, luni seară, sub atenţionare Cod galben de ploi şi furtuni. A plouat, dar nu s-au înregistrat pagube. În ţară, însă, mai multe oraşe au fost afectate de furtună.
La Vaslui, furtuna a durat 30 de minute, dar a fost de ajuns ca zeci de străzi din oraş să se inunde. Drumul de la ieşirea dinspre Vaslui spre Bârlad a fost acoperit de mâl, astfel că s-au format cozi de maşini.
Zeci de gospodării din comuna Munteni de Jos au fost inundate, iar gardurile au fost dărâmate, oamenii intrând în panică fiindcă nu puteau stăpâni apele.
La Iaşi, un camion a căzut într-o groapă de aproape o jumătate de metru, pe una dintre cele mai circulate străzi din oraş. Groapa era plină de apă, iar camionul a fost scos de acolo după aproape o oră.
Rupere de nori a fost şi la Bacău. Cerul s-a întunecat, iar maşinile au circulat cu dificultate.
Totodată, o ploaie torenţială s-a abătut şi asupra oraşului Târgu Frumos, iar la Botoşani, vântul puternic a bătut câteva zeci de minute.
Antena 3