A început furtuna în București, după ce meteorologii anunțau în cursul zilei de sâmbătă o serie de avertizări Cod galben şi Cod portocaliu de furtuni, averse valabile în majoritatea regiunilor ţării, până luni, la ora 23:00.
Din seara zilei de sâmbătă până duminică dimineața (1/2 iulie), în sudul Banatului, local în Transilvania și Moldova, precum și în zona Carpaților Meridionali și în cea mai mare parte a Orientalilor vor fi intervale cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin intensificări ale vântului cu aspect de vijelie, frecvente descărcări electrice, averse ce vor avea și caracter torențial și căderi de grindină.
Cantităţile de apă vor depăşi 15...20 l/mp și punctiform 35...45 l/mp.