
Autoritățile germane au transmis, într-o declarație exclusivă pentru Antena 3 CNN, că au fost informați oficial despre jaful de la Muzeul din Drents din data de 24 ianuarie, de unde au fost furate trei brățări dacice și renumitul Coif de la Coțofenești, abia a doua zi după-amiaza.
Chiar și în lipsa unei informări oficiale, poliția Germană a precizat că a făcut verificări în acea noapte la frontiera terestră cu Olanda.
Toate mașinile care au trecut granița în Germania au fost controlate, iar autoritățile au verificat inclusiv drumurile secundare din apropierea frontierei cu Olanda.
Al patrulea suspect în cazul furtului aurului dacic a fost identificat de autoritățile olandeze, însă este de negăsit. Potrivit surselor noastre, anchetatorii au descoperit cine este după ce şi-au dat seama că barosul, ciocanul şi ranga găsite în canalul din apropierea muzeului proveneau de la acelaşi producător şi erau vândute doar în anumite magazine.
Este vorba despre un cetățean olandez, care ar fi fost creierul întregii operațiuni. Polițiștii deja au descins la locuinţa bărbatului, însă nu l-au găsit. În schimb, au ridicat de acolo, dar şi din alte locuri din cartier, zeci de obiecte pe care le-au trimis la laborator pentru expertize.
Nu este exclus ca el să fi părăsit Olanda la volanul dubei negre, surprinsă de camerele de supraveghere din Olanda, dar căreia polițiștii nu i-au dat de urmă.
De asemenea, asupra lui s-ar putea afla și cele patru obiecte furate din Muzeul din Drents. Poliția Olandeză face în continuare apel la public să vină cu imagini sau informații care i-ar putea ajuta să reconstruiască traseul hoților din acele zile.
Tezaurului dacic e de negăsit
Coiful de Aur de la Coţofeneşti și trei brățări dacice de aur de la Sarmizegetusa Regia sunt piesele tezaurului dacic furate la data de 24 ianuarie la Muzeul Drents, din Assen, Olanda.
Expoziția „Dacia! Regatul aurului şi argintului” de la Muzeul Drents a fost deschisă publicului începând cu 7 iulie 2024 și trebuia să se închidă duminică, 26 ianuarie. Potrivit Muzeului Național de Istorie a României, în cadrul expoziției au fost expuse 673 de bunuri arheologice din metale prețioase.
Trei suspecți au fost arestați până acum de poliția olandeză în cazul furtului tezaurului dacic. Niciunul din cei trei, doi bărbați și o femeie, nu a colaborat cu anchetatorii până în acest moment și au ales să păstreze tăcerea. Dintre suspecții reținuți, doi sunt un cuplu.