„E în analiză, urmează să avem discuţii cu întreg lanţul energetic. Până la urmă profiturile o să apară în câteva zile de la fiecare companie, unele dintre ele sunt obligate să le declare public, pentru că sunt listate la bursă.
Efortul statului pentru acest moment trebuie să fie solidar susţinut de către stat şi de către cei care au generat problema (…) Hai să zic, în două săptămâni vom avea analiza şi o să prezentăm nişte soluţii în Guvern şi în dezbaterile şi întâlnirile cu autoritatea de reglementare şi cu ce înseamnă piaţa de energie”, a declarat Adrian Câciu, la Digi24.
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat, referindu-se la procedura prin care România se poate întoarce la o piaţă reglementată de energie, că preţurile nu pot fi stabilite pentru o perioadă mai mare de jumătate de an.
„Avem cadrul legal pentru a interveni pe preţuri, iar reglementarea este o intervenţie pe preţuri, pe o perioadă limitată de timp, pentru cel mult şase luni.
Un scenariu avansat în coaliţie a fost reglementarea preţului pentru clienţii casnici.
Procedura de punere în practică a ANRE-ului este cam lungă şi atunci nu a mai fost loc de discuţii aprofundate pe această temă, dar ea rămâne ca scenariu în lucru, în funcţie de evoluţia preţurilor.
Am preferat o soluţie rapidă. Şi plafonarea este o intervenţie în piaţă, practic vorbim de o reglementare a preţurilor" a declarat ministrul Virgil Popescu, pentru Adevărul.
De la 1 iulie 2020, preţul gazelor naturale, pentru consumatorii casnici, nu mai este stabilit de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), ci se formează liber, reflectând condiţiile din piaţă.