Bacalaureatul se schimbă cu fiecare ministru care vine la Educaţie. Drept urmare, şi Daniel Funeriu vrea să-şi pună amprenta pe sistem. Propune ca elevii să termine şcoala în mai, iar probele de competenţe să nu mai fie susţinute în timpul anului şcolar.
Principalele schimbări pe care Ministerul Educaţiei intenţionează să le facă în organizarea examenului de bacalaureat sunt terminarea cursurilor mai repede decât restul elevilor, pe 27 mai şi comasarea probelor într-o singură sesiune. Testele de competenţă nu vor mai fi susţinute în timpul anului, ca până acum, ci într-un calup, înainte de probele scrise.
Ministrul Daniel Funeriu pregăteşte sancţiuni dure pentru elevii care vor fi prinşi copiind.
O altă noutate este prezenţa observatorilor la examenele naţionale, adică la bacalaureat şi la evaluarea naţională. Asociaţiile de părinţi, organizaţii non guvernamentale sau orice structuri societăţii civile din domeniu pot să-şi desemneze reprezentanţi în centrele de examen.
Antena 3