Academia de Ştiinţe Medicale ar putea rămâne fără finanţare. Aşa a decis Guvernul, care a considerat că elita medicilor români se descurcă şi fără bani. Cu ce e mai prejos Academia de Ştiinţe Medicale faţă de Academia Română sau Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice, ştie doar Executivul condus de Emil Boc. Cert este că elita medicală a ţării rămâne fără puţinii bani pe care îi primea de la stat.
Propunerea de a tăia fondurile destinate Academiei de Ştiinţe Medicale a fost făcută de ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu. Vicepreşedintele ASM, academicianul Gheorghe Ifrim critică iniţiativa, despre care spune că se bazează pe informaţii greşite.
Gheorghe Ifrim atrage atenţia că decizia aduce un imens prejudiciu moral corpului medical, cu atât mai grav cu cât apare pe fondul unei crize profunde a sistemului de sănătate.
Academicienii spun că propunerea ministrului Funeriu este una discriminativă, câtă vreme Academia Română sau Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice nu sunt în pericol să rămînă fără fonduri.
Antena 3