Elaborarea unei noi programe de învăţământ este prioritatea anunţată de ministrul Daniel Funeriu după ce preşedintele Traian Băsescu a promulgat Legea Educaţiei.
"Timpul dezbaterilor conflictuale s-a încheiat, avem o lege pe care trebuie să o punem în aplicare. Doresc să atrag atenţia că acest document este doar un prim pas, punerea lui în aplicare reprezentând un efort considerabil (...) Vor mai mai exista aproximativ 150 de acte de legislaţie secundară. Este vorba de 50 de hotărâri de guvern şi 100 de ordine de ministru", a declarat Funeriu.
Examenele se vor desfăşura la fel în 2011
Ministrul Educaţiei a precizat că, în 2011, examenele se vor desfăşura exact ca în anul trecut, iar primii elevi care vor beneficia de prevederile noii legi în ce priveşte ciclurile şcolare vor fi cei care încep clasa a IX-a în anul şcolar 2012-2013.
"Toate aceste măsuri vor intra în vigoare la momentul oportun. Părinţii mai trebuie să ştie că avem baza legală pentru a elabora un nou curriculum, toceala nu îşi mai are locul. Aceasta este prioritatea zero a Ministerului", a spus Funeriu.
Noua lege a Educaţiei va introduce obligativitatea învăţământului de 10 ani, care se va finaliza la împlinirea vârstei de 16 ani a copilului, aceasta fiind şi vârsta legală la care cetăţenii pot intra în câmpul muncii. Fiecare copil român va începe şcoala la şase ani printr-un an pregătitor, iar clasa a IX-a va intra în ciclul gimnazial pentru elevii care încep clasa a cincea în 2011-2012.
"Pentru cei care intră în clasa a V-a în anul şcolar 2011-2012, admiterile la liceu şi bacalaureatul vor fi modificate. Bacalaureatul se va da din probe transdisciplinare, ceea ce înseamnă cu nu vom mai avea separarea între materii, ci o probă de ştiinţe cu aspecte legate, spre exemplu, de biologie, fizică, chimie. Intrarea la liceu va ţine cont de portofoliul elevului în proporţie de 70 la sută, iar 30 la sută va fi reprezentat de examenul de admitere specific fiecărui liceu", a mai spus ministrul Educaţiei.
Funeriu, despre Legea Educaţiei
Andronescu se gândeşte să-l dea în judecată
Sindicatele critică noua lege, despre care spun că a fost făcută doar pentru a satisface interese politice. Liderul FSLI Simion Hancescu consideră că, fără fonduri suplimentare şi profesori motivaţi nu se poate face performanţă în învăţământ. Mai mult, fostul ministrul Ecaterina Andronescu a anunţat că ar putea să-l dea în judecată pe Funeriu pentru acuzaţiile nefondate făcute la adresa ei.
Înaintea lui Funeriu, şi şeful statului îi acuzase pe liderii sindicali şi pe foştii miniştri ai Educaţiei de dezinformare în privinţa noii legi.
"Încrâncenarea pe care o provoacă Legea educaţiei este semnificativă pentru atitudinea faţă de orice schimbare importantă în acest sistem. Pe lânga dezbaterea democratică, a existat multă dezinformare în discursurile adversarilor schimbărilor din învăţământ. Şi aici trebuie să recunoaştem: campioni au fost liderii sindicali, doamna rector Andronescu, domnul rector Marga, care au făcut şi dumnealor o reformă a educaţiei, ale căror rezultate se văd acum, după zece ani", a spus, marţi, şeful statului.
Opoziţia se pregăteşte acum să atace din nou la Curtea Constituţională legea educaţiei.