Fundația Vodafone a dezvoltat 48 de lecții digitale, cu conținut realizat local, despre mediu și ecologie, inteligență digitală, robotică și utilizarea noilor tehnologii în meseriile viitorului, ce pot fi accesate pe platforma www.scoaladinviitor.ro.
Fiecare din cele patru parcursuri de învățare include 12 activități de tip e-learning dezvoltate pentru elevii de gimnaziu, ce pot fi folosite atât de profesori la școală, cât și de elevi, acasă, individual sau alături de părinți.
„De trei ani, peste 100 de lecții digitale Școala din viitor din zona noilor tehnologii, adresate elevilor cu vârste cuprinse între 6 și 12 ani, sunt folosite cu succes de mii de profesori și bibliotecari din toată țara, pentru a îmbunătăți competențele digitale ale elevilor. Acest lucru ne-a încurajat să dezvoltăm conținut special adaptat nevoilor locale. Noile lecțiile digitale au fost create pentru ciclul gimnazial și au rolul de a stârni curiozitatea elevilor și de a crea premisele unor dezvoltări tematice ulterioare din partea profesorilor”, a declarat Angela Galeța, directorul Fundației Vodafone.
Pe platforma www.scoaladinviitor.ro sunt disponibile, în prezent, activitățile pentru Mediu și ecologie, și Inteligență digitală, iar, din luna august, vor putea fi accesate și cele aferente parcursurilor Robotică și Pregătiți pentru viitor.
Prin modulul dedicat ecologiei, elevii descoperă mediile de viață și identifică strategii și instrumente de protejare a acestora, îmbinând atât cunoștințe de biologie, chimie și fizică, dar și matematică, informatică și TIC. Lecțiile digitale de Mediu și ecologie sunt o resursă ideală pentru activitățile desfășurate în Săptămâna Verde, precum și conținut potrivit pentru disciplinele STEM.
Cele 12 activități ce fac parte din parcursul de învățare Inteligență digitală ating subiecte dificile din mediul online, cum ar fi cyberbullying-ul, discursul instigator la ură (hate speech), drama digitală, identitatea online, și își propun să dezvolte o atitudine de viață echilibrată în rândul adolescenților, bazată pe alegeri conștiente.
Robotica include 12 activități de învățare cu aplicații practice ale acesteia în viața de zi cu zi, programare în Scratch și GeoGebra, iar Pregătiți pentru viitor cuprinde lecții prin care sunt explorate conceptele de inteligență artificială, realitate augmentată și virtuală, biotehnologii etc., cu implicații în meseriile viitorului.
Lecțiile sunt create ca mijloc complementar de învățare, adiacent cross-curricular disciplinelor STREAM – Științe, Tehnologie, Citire/Scriere (Read/Write), Inginerie (Engineering), Arte, Matematică. Lecțiile decurg ca niște dialoguri între un avatar ales de elev și robotul Vi.
Fiecare parcurs de învățare este proiectat didactic și dezvoltat digital pe baza unei metodologii prin care se încearcă trecerea de la reproducerea informației la crearea cunoașterii. O echipă de 9 profesori de nivel gimnazial și universitar au participat la elaborarea și revizuirea scenariilor didactice care au stat la baza lecțiilor digitale. Fiecare activitate de învățare este formată dintr-o lecție online (e-learning, self-paced, module de testare a cunoștințelor elevilor) și un ghid didactic asociat, dedicat profesorilor, ce cuprinde competențele generale, specifice și transversale, împreună cu sarcini de lucru suplimentare menite să îmbogățească experiența elevilor.
Cu sprijinul Casei Corpului Didactic București, Fundația Vodafone va organiza, pe parcursul verii, două sesiuni de pregătire de formatori, pentru a crea o echipă de 50 de persoane la nivel național, ambasadori ai Școlii din viitor, care să contribuie la pregătirea cadrelor didactice care vor utiliza la clasă noile activități, începând cu anul școlar 2024-2025.
Despre Fundația Vodafone România
De peste 25 de ani punem la un loc resursele noastre și ale partenerilor noștri pentru ca împreună să construim proiecte incluzive și durabile. Apelăm la tehnologie și la inovație socială și investim anual în jur de 2 milioane de euro în dezvoltarea comunităților defavorizate din România. Modernizăm secții de terapie intensivă neonatală și susținem programe de educație digitală care pregătesc copii și tineri pentru meseriile viitorului. Alături de celelalte fundații Vodafone din întreaga lume, scopul nostru este să îmbunătățim viața a 400 de milioane de persoane până în 2025.
Suntem o organizație neguvernamentală românească înființată în 1998, cu statut caritabil, distinctă și independentă de operațiunile comerciale ale companiei Vodafone România. Mai multe detalii despre programele noastre se regăsesc pe www.fundatia-vodafone.ro, http://jurnaldebine.fundatia-vodafone.ro/ și www.facebook.com/fundatiavodafone.
Material susținut de Fundația Vodafone