Antena 3 CNN Actualitate Funcţionarii publici amâna greva pentru viitoarea guvernare

Funcţionarii publici amâna greva pentru viitoarea guvernare

<1 minut de citit Publicat la 15:56 11 Noi 2008 Modificat la 15:56 11 Noi 2008
Funcţionarii publici amâna greva pentru viitoarea guvernare
Sindicaliştii de la Sed Lex au decis să renunţe la greva generală anunţată pentru joi, 13 noiembrie. Preşedintele Sed Lex a declarat că protestul se amână pentru luna ianuarie, când vor negocia cu o nouă guvernare. Executivul le-a promis funcţionarilor publici o majorare salarială, în etape, începând cu 1 ianuarie 2009, nu de luna aceasta, cum au cerut sindicaliştii. Împreună cu profesorii şi angajaţii din sănătate, sindicaliştii de la Sed Lex ameninţau să boicoteze sistemul bugetar românesc, blocând orice tip de activitate. Profesorii au declanşat deja două greve de avertisment. Aceştia cer o majorare salarială de 50%, precum prevedea legea adoptată de Parlament, validată de Curtea Constituţională şi promulgată de preşedinte. Guvernul a refuzat o asemenea mărire, propunându-le, în schimb, 28 de procente în plus la salariu, în trepte şi favorizându-i pe cei cu venituri mici.
Antena3.ro

×
x close