Febră, frisoane şi dureri musculare. Acestea sunt simptomele gripei AH1N1. Dar nu sunt atât de puternice încât să ne facă rău. Periculoase sunt complicaţiile pe care le produce gripa netratată la timp. Pneumonie sau bronhopneumonie sunt două dintre bolile în care pacientul are nevoie de aparate pentru a supravieţui.
De îndată ce virusul gripal ajunge în organism, apar şi modificările.
Virusul slăbeşte sistemul imunitar. La plămâni, pot apărea şi infecţii bacteriene. Aşa se poate ajunge de la simptomele gripei - febră, dureri de cap, şi frisoane - la bronşite, pneumonii virale, şoc septic, meningită şi chiar encefalită, adică o inflamare a creierului. Iar dacă gripa afectează un om care are deja o boală cronică, se poate ajunge chiar la deces.
Fumătorii sunt şi mai sensibili la infecţia cu virusul AH1N1. Studiile au demonstrat că dependenţii de tutun dezvoltă mai des complicaţiile provocate de gripă. Plămânii sunt deja slăbiţi de fumul de ţigară.
Tratamentul aplicat de medici e diferit de la caz la caz. În primul rând, e atacat virusul, cu medicamente antivirale. Apoi sunt combătute infecţiile bacteriene, cu antibiotice. Dar, în cazurile cele mai grave e nevoie de terapie intensivă şi conectarea la aparate pentru a sprijini plămânii deja bolnavi.
Observator