Antena 3 CNN Actualitate Frigul a pus stăpânire pe toată ţara

Frigul a pus stăpânire pe toată ţara

Frigul a pus stăpânire pe toată ţara
18 Noi 2007   •   14:47

Pericolul de avalanşe se menţine ridicat în Munţii Făgăraş, în special în zona Bâlea Lac, la peste 2.200 de metri altitudine. Peste 200 de turişti au stat blocaţi, până la ora 15.00, la cabana Gozna de pe vârful Semenic, din cauza viscolului. Cabana a rămas duminică dimineaţă şi fără curent electric, în urma unei avarii.

În Parâng, traseele turistice au fost închise
Frigul şi zăpada au cuprins şi zonele muntoase din judeţul Hunedoara. În masivul Parâng, la peste 2000 de metri altitudine, zăpada depăşeşte 2 metri. Traseele turistice au fost închise din cauza pericolelor de avalanşe. Salvamontiştii patrulează în permanenţă pe munte asta din cauza numărul mare de turişti care au luat cu asalt staţiunea, fără să ţină cont de avertizarea de cod galben emisă de INMH.

Staţiunea Parâng este una dintre puţinele din ţară unde se poate schia la această oră. La peste 1.700 de metri altitudine, zăpada este din belşug, pentru luna noiembrie. În acest week-end au venit mulţi schiori, mai ales din judeţele din sudul ţării. Salvamontiştii şi jandarmii montani le recomandă turiştilor să anunţe fiecare ieşire pe munte. În zonă este foarte frig, iar vântul bate în rafale puternice.

Cel mai rău este însă în sudul ţării, acolo unde meteorologii au şi emis o avertizare de vreme rea. În majoritatea zonelor vizate, temperaturile nu depăşesc câteva grade, plouă, iar vântul bate cu putere.

La Târgu Jiu, oamenii îndură frigul cum pot. Târgu Jiu a primit avertizare de cod galben, atât de la meteorologi, cât şi de la hidrologi. Deşi a plouat fără încetare în ultimele 24 de ore, meteorologii nu au veşti bune pentru locuitori.

Şi la Piteşti este un frig năprasnic. Cei care au fost nevoiţi să iasă din casă, abia au făcut faţă vijeliei.

În judeţul Dâmboviţa, temperaturile sunt foarte scăzute. Oamenii se plâng că iarna parcă a venit prea devreme, iar mulţi dintre ei nu-şi permit să dea drumul la căldură încă de-acum.

La Braşov, temperaturile înregistrate sâmbătă noapte au fost la limita îngheţului, şi nici pe parcursul zilei vremea nu s-a încălzit. La munte, termometrele au înregistrat temperaturi de iarnă. Braşovenii s-au îmbrăcat gros, pentru a face faţă vântului care accentuează senzaţia de frig. În ultimele zile, mercurul din termometre nu s-a mai ridicat, nici macar la orele prânzului, deasupra valorii de 3 grade Celsius.

CITIŢI ŞI: DUBLU COD GALBEN: VREME RECE, LAPOVIŢĂ, NINSOARE ŞI PERICOL DE INUNDAŢII

ACOPERIŞURI SMULSE ŞI COPACI DĂRÂMAŢI - EFECTELE VIJELIEI

Antena 3

×
Cele mai noi știri
Parteneri
x close