Andrew și Tristan Tate au ajuns astăzi dimineață în faţa judecătorilor din București pentru a cere să fie eliberaţi din arest.
Cei doi au fost aduși cu cătușe, cu puțin timp înainte de ora 9.00. Au fost coborâți din duba poliției și duși în sala de judecată, escortați de polițiști.
Cei doi ar fi motivat faptul că au în România mai mulți copii și au cerut astfel judecătorilor să fie puși în libertate.
Judecătorii Curții de Apel București au decis, însă, ca cei doi să rămână în arest. Decizia este definitivă.
Aceștia sunt acuzați de trafic de persoane, spălare de bani și viol și au fost arestați pentru 30 de zile.
Conform DIICOT, la începutul anului 2021, patru suspecți (doi cetățeni britanici și doi cetățeni români) au constituit un grup infracțional organizat în vederea comiterii pe teritoriul României, dar și al altor state, precum Statele Unite ale Americii și Marea Britanie, a infracțiunii de trafic de persoane.
Două femei au fost sechestrate în casa fraților Tate din Pipera
În martie 2022 două femei, care au fost răpite de către cei doi frați, aceștia fiind practicanți de arte marțiale. Una dintre acesta era cetățean american, Ambasada Americii a făcut reclamație la DIICOT, DIICOT-ul, în urmă aceste plângeri, a făcut descinderea și le-a găsit pe cele două fete.
Procurorii DIICOT au extins urmărirea penală în luna aprilie. Astfel, s-au efectuat cercetări pentru sechestrare, trafic de persoane şi viol. Totul, după ce ambasada SUA a dat alarma la Poliţie.