Fraţii Bogdan şi Răzvan Mararu au primit mandat de arestare preventivă pentru următoarele 29 de zile, pentru instigare la tentativă de omor calificat, după ce anchetatorii au stabilit că aceştia l-au plătit pe Vitalie Proca să-l ucidă pe Ioan Dumitru Mironescu, pentru a se răzbuna.
Într-un comunicat remis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Poliţia Capitalei se arată că,
în toamna lui 2012, cei doi l-au instigat şi i-au acordat sprijin inculpatului Proca Vitalie, pentru a-l ucide pe Ioan Dumitru Mironescu.Astfel, arată anchetatorii, Proca l-a urmărit pe I. M. N. R., pe care l-a confundat cu adevărata persoană vizată (Mironescu), iar în seara zilei de 26 noiembrie 2012, dintr-un autoturism, a tras asupra acestuia mai multe focuri de armă.
Potrivit sursei citate, fraţii Mararu au luat hotărârea de a-l ucide pe Ioan Dumitru Mironescu, ca act de răzbunare împotriva acestuia, i-au procurat şi remis lui Proca autoturismul marca Audi A6 folosit la comiterea faptei şi i-au plătit acestuia o sumă de bani, în vederea săvârşirii infracţiunii.