Antena 3 CNN Actualitate Fraţii din Vâlcea care au desfigurat doi polițiști, le-au pus pistoalele la cap şi au ameninţat că-i execută, au fost condamnați definitiv

Fraţii din Vâlcea care au desfigurat doi polițiști, le-au pus pistoalele la cap şi au ameninţat că-i execută, au fost condamnați definitiv

Mia Lungu
2 minute de citit Publicat la 12:22 31 Mai 2021 Modificat la 12:22 31 Mai 2021
o_1f70rkaf59n1c7epd55451miqb.jpg
Sursa foto: Hepta

În 2019, doi poliţişti din Vâlcea au fost la un pas de a fi linşaţi de un clan de romi, după ce au urmărit noaptea, în trafic, o dubă suspectă, pe care au încercat să o oprească folosind armamentul din dotare, potrivit adevarul.ro.

Cazul a făcut multă vâlvă la vremea respectivă, poliţiştii fiind efectiv desfiguraţi în urma confruntării cu suspecţii şi rudele acestora, şi mai ales după ce în spaţiul public au apărut o serie de detalii despre cum au fost la un pas de a fi executaţi de fraţii Bursă Marin şi Constantin, de 31 şi respectiv 28 de ani, cu propriile arme.

O parte dintre aceste amănunte au fost oferite chiar de către reprezentanţii Sindicatului Europol care au postat pe pagina lor de Facebook şi filmul urmăririi suspecţilor.

Condamnare definitivă: Şase ani şi jumătate de închisoare

De curând, aceştia au fost condamnaţi definitiv, pentru ultraj, lipsire de libertate şi nerespectarea armelor şi muniţiilor, fiind păstrată decizia primei instanţe de judecată.

Deşi au primit fiecare, în total, 15 ani de puşcărie, „graţie” legislaţiei româneşti, pedepsele au fost contopite şi s-au ales în final doar cu câte şase ani şi jumătate de închisoare, dintre care au petrecut deja, după gratii, aproximativ doi ani în arest preventiv. 

În plus, însă, instanţa i-a obligat să plătească în solidar, drept daune morale celor doi poliţişti, pentru traumele suferite - traumatisme cranio-faciale, fractură de piramidă şi de arcadă - 230.000 de lei. Unul dintre agenţi, Răzvan Gheorghe Marinescu, pe corpul căruia medicii au găsit nu mai puţin de 80 de lovituri, datorită cărora a şi ajuns la Bucureşti, unde a fost operat, ar urma să primească aproximativ 40.000 de euro.

De asemenea, timp de cinci ani după ce vor ieşi din închisoare, fraţii Bursă nu au voie să deţină, să poarte şi să folosească orice categorie de arme, dar nici să comunice ori să se apropie de cei doi poliţişti, de familiile sau locuinţele acestora.

Sentinţa iniţială a fost pronunţată anul trecut de către Judecătoria Topoloveni, iar în urma apelului la Curtea de Apel Piteşti hotărârea a rămas definitivă în această primăvară.  

Poliţiştii vâlceni aflaţi la un pas să fie executaţi de scandalagii, avansaţi în grad

Cazul poliţiştilor din Vâlcea care au fost agresaţi de un clan în Călina-Prundeni ia o altă întorsătură. Poliţiştii tocmai au fost recompensaţi, iar pe internet a apărut filmul urmăririi în trafic, de la care a pornit tot scandalul.

În 2019, de Ziua Naţională a României, o serie de poliţişti vâlceni au fost înaintaţi în grad înainte de termen - 10 ofiţeri şi nouă subofiţeri. Printre cei din urmă se află şi poliţiştii implicaţi în cazul din Călina - Prundeni. 

×
x close