Alexandru Ion, fratele studentei Aurelia Ion, a declarat că a aflat de moartea surorii sale de la televizor, după ce anterior, în jurul orei 18:00, mama sa l-a rugat să intre pe internet şi să caute amănunte cu privire la accidentul aeronavei în care ştia că se află şi Aurelia.
Referitor la intervenţia pentru salvarea celor care se aflau în avion, fratele fetei a spus că are, pe de o parte, o părere proastă, în contextul în care "s-a intervenit foarte greu şi, practic, nu şi-au dat seama la timp de mijloacele de care dispuneau pentru a ajunge mai repede", iar pe de alta, una bună, respectiv aceea că pentru şapte victime s-au mobilizat aproape 300 de oameni.
Alexandru Ion este de părere că sora lui ar fi supravieţuit dacă avionul ar fi fost găsit mai devreme.
Fratele studentei a mai spus că, pentru familie, greul începe de-abia acum, când trupul neînsufleţit al Aureliei va fi adus la Bucureşti, iar apropiaţii vor trebui să îl vadă.
În acest context, tatăl studentei decedate, Valentin Ion, se află în stare de şoc şi izbucneşte în plâns de fiecare dată când rosteşte numele fiicei sale.
Trupul neînsufleţit al Aureliei Ion va fi depus, marţi seară sau în noaptea de marţi spre miercuri, la capela Cimitirului Ghencea Militar, înmormântarea urmând să aibă loc joi.
Studenta Alexandra Ion şi pilotul Adrian Iovan şi-au pierdut viaţa după ce un avion de mici dimensiuni de tip BN2 la bordul căruia se afla un echipaj medical a aterizat forţat, luni după-amiază, într-o zonă muntoasă accidentată, la peste 1.400 de metri altitudine, la graniţa judeţelor Cluj şi Alba.
În urma accidentului, au fost răniţi copilotul Răzvan Petrescu şi patru medici - Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul "Sf. Maria" şi Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuş, judeţul Bihor.
Echipa medicală din avion mergea de la Bucureşti la Oradea, unde urma să preleveze ficatul de la un donator de peste 60 de ani care a suferit un accident vascular cerebral.