Antena 3 CNN Actualitate Fratele lui Ion Dolănescu, reținut pentru frauda fiscală

Fratele lui Ion Dolănescu, reținut pentru frauda fiscală

Robert Slãmnoiu
1 minut de citit Publicat la 23:35 19 Mai 2021 Modificat la 23:37 19 Mai 2021
Fratele lui Ion Dolănescu, reținut pentru frauda fiscală
Sursa foto: Constantin Dolănescu/Facebook

Zeci de lăutari din Dâmbovița au fost reținuți pentru înșelăciune, fals, uz de fals și fals în declarații.

Ei sunt acuzați că luat bani pe nedrept de la stat, aducând dovezi false potrivit cărora, activitatea lor a fost afectată de pandemia de COVID-19.

În realitate însă, încasau și sumele de la stat, dar cântau și la evenimente private, care nu ar fi trebuit să aibă loc.

Printre cei reținuți se află și fratele regretatului artist Ion Dolănescu - Constantin Dolănescu.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că, în perioada octombrie 2020- aprilie 2021, cu ajutorul administratorilor a două societăți comerciale, ar fi fost întocmite în fals contracte de prestări servicii din care să rezulte că activitatea artistică a banuitilor ar fi fost afectată de pandemia de COVID - 19.

Cei mai mulți dintre lăutari și-au recunoscut vina.

În baza declarațiilor întocmite în fals, lăutarii ar fi obținut indemnizații din partea Agenției de Plăti și Inspecție Socială, fiind creat un prejudiciu de 1.550.000 de lei. 

Printre cei vizați de anchetă se află și fratele regretatului artist Ion Dolănescu - Constantin Dolănescu.

În total, 23 de lăutari vor cânta după gratii în această noapte, iar mâine vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Targovșite pentru dispunerea unor măsuri preventive.

×
x close