Antena 3 CNN Actualitate Frans Timmermans, în Parlamentul European: Urmărim ultimele evoluţii din România cu preocupare

Frans Timmermans, în Parlamentul European: Urmărim ultimele evoluţii din România cu preocupare

2 minute de citit Publicat la 11:05 03 Oct 2018 Modificat la 11:05 03 Oct 2018
Frans Timmermans, în Parlamentul European: Urmărim ultimele evoluţii din România cu preocupare

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a declarat miercuri, în plenul Parlamentului European reunit la Strasbourg, că executivul comunitar urmăreşte ultimele evoluţii din România cu îngrijorare şi a reiterat că independenţa sistemului judiciar şi capacitatea sa de a lupta împotriva corupţiei sunt esenţiale pentru o Românie puternică în UE. 

"Mulţi români sunt îngrijoraţi că schimbările propuse la aceste legi pot submina eforturile de durată împotriva corupţiei şi a independenţei sistemului judiciar. Sunt preocupări pe care Comisia le împărtăşeşte. Ca gardian al tratatelor, când vine vorba de aplicarea legii UE şi de respectarea valorilor fundamentale, Comisia intervine pe baza unei analize legale meticuloase care se concentrează pe măsuri naţionale concrete şi se analizează într-un dialog cu autorităţile. În aceste chestiuni, Comisia este oarbă din punct de vedere politic şi clinică în abordarea ei", a declarat Frans Timmermans în cadrul dezbaterii din plenul PE privind situaţia statului de drept din România. 

El s-a referit în discursul său şi la chestiunea protocoalelor secrete, care a fost invocată de numeroşi politicieni români ai puterii atât la Bruxelles, cât şi la Bucureşti. 

"Climatul necesar pentru reformă s-a deteriorat din cauza protocoalelor secrete între procuratură şi serviciile de informaţii. Le cer autorităţilor române să efectueze investigaţii depline şi imparţiale asupra acestor chestiuni", a spus Timmermans. 

"Reformele legilor justiţiei şi ale codurilor penale sunt interconectate şi trebuie evitat ca ele să aibă un efect negativ asupra independenţei justiţiei şi a eficienţei sale în combaterea corupţiei. De aceea, Comisia a discutat aceste chestiuni cu guvernul la cel mai înalt nivel şi şi-a făcut publice preocupările", a subliniat prim-vicepreşedintele Comisiei. 

El a exprimat şi preocuparea CE pentru demiterea procurorului şef al DNA şi pentru declanşarea procedurii de evaluare a procurorului general. "Vreau să reamintesc că bilanţul DNA este principalul motiv pentru o evaluare pozitivă a României din raportul MCV din ianuarie 2017", a spus Timmermans. 

"Urmărim ultimele evoluţii din România cu preocupare. Independenţa sistemului judiciar şi capacitatea sa de a lupta împotriva corupţiei sunt esenţiale pentru o Românie puternică în UE", a reiterat înaltul oficial european. 

"Comisia va trage concluziile adecvate dacă amendamentele la codurile penale, legile justiţiei şi legea conflictelor de interese sunt promulgate fără a ţine cont de preocupări. Nu vom ezita să trecem la acţiune, acolo unde va fi necesar, pentru a asigura compatibilitatea cu tratatele. Comisia va utiliza toate mijloacele aflate la dispoziţia ei, fie MCV, fie altele. Comisia face apel la România să pună procesul de reformă înapoi pe făgaşul normal", a subliniat Timmermans.

Mai multe informații despre dezbaterea din Parlamentul European găsiți aici

×
x close