Un medic rezident din Galaţi care lucrează la Serviciul de Medicină Legală a postat pe Facebook o fotografie de la disecţia unui cadavru, Colegiul Medicilor anunţând că va declanşa o anchetă în acest caz.
În fotografia pe care tânărul doctor a numit-o "frânturi de activitate", acesta apare murdar de sânge, iar în spatele său se vedea trupul neînsufleţit al altui bărbat.
Şeful Comisiei de deontologie din cadrul Colegiului Medicilor Galaţi, dr. Mihai Polinschi, a declarat că acest caz va fi analizat şi că vor fi luate măsuri pentru ca o astfel de situaţie să nu se repete.
"Avem de-a face cu o întâmplare care încalcă Codul de etică profesională medicală. În funcţie de rezultatele la care vom ajunge în urma anchetei, vom putea stabili dacă o mustrare scrisă este suficientă sau dacă este nevoie şi de un avertisment", a spus Mihai Polinschi.
Apropiaţii doctorului susţin că gestul acestuia este inexplicabi, deoarece acesta a fost unul dintre cei mai buni studenţi.
Decanul Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Galaţi, Aurel Nechita, a declarat că tânărul a obţinut o notă mare la examenul de rezidenţiat, motiv pentru care a putut să-şi aleagă specializarea Medicină Legală.
Nechita a mai spus că tânărul a avut un comportament ireproşabil în timpul studiilor, fiind "serios şi promiţător", şi că nu poate să-şi explice gestul acestuia.
Contactat telefonic, Alexandru Nenciu nu a dorit să facă niciun comentariu cu privire la această situaţie, precizează
Mediafax.