Antena 3 CNN Actualitate Fostul viceguvernator BNR Bogdan Olteanu, condamnat la șapte ani de închisoare

Fostul viceguvernator BNR Bogdan Olteanu, condamnat la șapte ani de închisoare

1 minut de citit Publicat la 09:33 24 Dec 2019 Modificat la 09:33 24 Dec 2019
o_1dsrd4cflbqdfvf1vnp9e018jdb.jpg
sursă foto: Agerpres.ro

Instanţa a mai dispus confiscarea contravalorii în lei a sumei de un milion de euro, reprezentând suma traficată.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

Bogdan Olteanu a fost trimis în judecată de DNA în octombrie 2016, fiind acuzat că, în perioada iulie - noiembrie 2008, pe când era preşedinte al Camerei Deputaţilor, a solicitat şi primit de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu un milion de euro şi sprijin electoral în schimbul numirii lui Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării.

Ulterior, ca urmare a diligenţelor depuse de Olteanu, Mihaiu a fost numit, la data de 18 septembrie 2008, în funcţia de guvernator al Deltei Dunării, susţin procurorii.

Potrivit acestora, suma de un milion de euro a fost transferată dintr-un cont din Cipru în contul din Bulgaria al unei societăţi înregistrate în SUA şi apoi retrasă în numerar în trei zile consecutive. Ulterior, la solicitarea lui Vîntu, banii i-au fost remişi lui Olteanu la biroul unde acesta îşi desfăşura activitatea în sediul PNL.

De asemenea, procurorii arată că, în toamna anului 2008, Bogdan Olteanu a participat la alegerile parlamentare, urmărind obţinerea unui mandat de deputat.

În acest context, din dispoziţia lui Vîntu, Olteanu a beneficiat de consultanţă politică pentru campania electorală fără să achite contravaloarea serviciilor de zeci de mii de euro. 

Fostul viceguvernator BNR Bogdan Olteanu, condamnat la șapte ani de închisoare

×
Etichete: Bogdan Olteanu PNL DNA
x close