După ce a demisionat din funcţia de şef ROMTSA
ca urmare a deficienţe
lor în gestionarea accidentului aviatic din Munţii Apuseni, Aleodor Frâncu lucrează în continuare în cadrul regiei, ca director de dezvoltare.
Ministerul Transporturilor a cerut explicaţii privind modificarea organigramei.
La 22 ianuarie, Frâncu anunţa că şi-a înaintat Consiliului de Administraţie (CA) al ROMATSA demisia din funcţia de director general, "pentru liniştea şi stabilitatea instituţiei",
spunând că nu are nimic să-şi reproşeze.
Potrivit Mediafax,
Frâncu a precizat că, după demisie, a revenit la funcţia deţinută anterior în cadrul ROMATSA, cea de director de dezvoltare, din care fusese suspendat în momentul preluării conducerii regiei.
Frâncu a mai spus că viitorul director general al ROMATSA, care va fi selectat în urma unui concurs, va decide dacă intenţionează să-l păstreze sau nu în noua echipă de conducere.
"După 26 de ani de experienţă în aviaţie, cred că ar trebui să mai fiu util", a spus Frâncu.
Aleodor Frâncu a ocupat mai multe funcţii de conducere la ROMATSA începând din 2006.
După accidentul aviatic din Apuseni, care a avut loc la 20 ianuarie, premierul Ponta a declarat că va cere inclusiv înlocuirea directorului general ROMATSA pentru deficienţe inacceptabile.