Fostul primar dintr-o comună din Mureş şi sotia lui au fost bătuţi, sâmbătă noapte, de trei indivizi. Pe femeie au imobilizat-o, însă barbatul a încasat pumni zdraveni. După ce le-au spart casa, atacatorii au reuşit sa fuga cu 4.000 de lei, economiile batrânilor.
În 20 de minte, casa batrânilor a fost întoarsă cu susul în jos. Cei trei bărbaţi au forţat uşa locuinţei pe la ora 1 noaptea, au intrat cu feţele acoperite şi au imobilizat oamenii. Bărbatul de 70 de ani, fostul primar al comunei Voiniceni din judeţul Mureş timp de peste 30 de ani, a fost bătut măr.
Femeia a scăpat mai ieftin. Au pălmuit-o şi au încercat s-o sufoce. Dar a reuşit să fugă din casă să-şi anunţe băiatul că sunt în pericol.
Hoţii ştiau ca pensionarii au o brutărie şi au presupus că vor găsi bani mulţi. Până s-a întors ea cu ajutoare, atacatorii au plecat cu aproape patru mii de lei, nici o mie de euro, cu niste bijuterii şi un telefon mobil.
Fostul primar spune că nu a avut niciodata dusmani. Vecinii sunt de aceeaşi parere. Poliţia este acum pe urmele lor. Exista deja un cerc de suspecţi, iar dacă aceştia vor fi prinşi şi acuzaţi vor fi pedepsiţi cu închisoarea.
Observator