Fostul primar al Bacăului, Dumitru Sechelariu, a fost internat de urgenţă la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi, cu afecţiuni la coloana vertebrală, potrivit unor surse medicale, citate de
Mediafax.
Aceleaşi surse susţin că fostul edil a fost internat joi seară, cu afecţiuni la coloana vertebrală, fiind în imposibilitatea de a se deplasa. El va fi supus unor investigaţii medicale amănunţite, urmând să se stabilească dacă este necesară o intervenţie chirurgicală.
Familia fostului primar al Bacăului le-a cerut medicilor să nu furnizeze informaţii legate de starea de sănătate a acestuia.
În februarie 2010, Dumitru Sechelariu a fost operat la Institutul de Boli Cardiovasculare din Iaşi, după ce a suferit un preinfarct. După câteva zile, Sechelariu a fost reţinut de procurorii DNA într-un caz de corupţie, în aceeaşi zi făcându-i-se rău şi ajungând la Spitalul Judeţean Bacău, unde a fost internat sub pază.
Dumitru Sechelariu fusese reţinut în cazul directorului SC Transport Public SA Bacău Iuliean Şuţu, acuzat că a oferit unor denunţători bani pentru a interveni pe lângă judecători ai Curţii de Apel Bacău în scopul pronunţării unei sentinţe favorabile în dosarul privind un litigiu comercial.
Ulterior, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a respins cererea Direcţiei Naţionale Anticorupţie de arestare a fostul edil băcăuan.
Dumitru Sechelariu a fost primar al Bacăului, din partea PSD, în perioada 1996-2004.
În iunie 2005, fostul primar al Bacăului a fost arestat, fiind cercetat în legătură cu mai multe afaceri referitoare la schimburi şi achiziţii de terenuri, precum şi la atribuirea unor lucrări. Astfel, în perioada februarie 2000 - mai 2004, Consiliul Local Bacău a acceptat 179 de schimburi de teren, suprafaţa totală de care au beneficiat Sechelariu - prin firmele Letea SA, Selena SRL, Deşteptarea SA - şi alte 15 persoane fizice şi juridice fiind de 79.744 de metri pătraţi, primiţi din proprietatea Consiliului Local (CL) Bacău, afimau procurorii anticorupţie.
Din totalul suprafeţei de teren cedate la schimb de CL Bacău (108.299 de metri pătraţi, în valoare de peste 77 miliarde de lei fără a include terenurile pentru care nu există evaluare), Sechelariu şi societăţile comerciale Letea SA, Selena SRL şi Deşteptarea SA - la care acesta era acţionar - au beneficiat de 57.979 de metri pătraţi, valorând aproximativ 40,6 de miliarde de lei, susţineau anchetatorii.
Şi la vremea respectivă, la două zile după ce a fost încarcerat, lui Dumitru Sechelariu i s-a făcut rău, acuzând dureri puternice în piept, fiind dus la Spitalul Universitar din Bucureşti.