Antena 3 CNN Actualitate Fostul ministru Mihnea Costoiu, la DNA

Fostul ministru Mihnea Costoiu, la DNA

<1 minut de citit Publicat la 14:05 15 Mar 2018 Modificat la 14:05 15 Mar 2018
o_1c8kop3s21n2eo71emrdrq11328.jpeg

Fostul ministru pentru Învăţământ Superior Mihnea Costoiu este audiat, joi după-amiază, la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) în dosarul privind baza sportivă "Cutezătorii” în care este cercetat pentru abuz în serviciu.

Mihnea Costoiu a ajuns la sediul DNA în cursul după-amiezii, fără să dea declaraţii.

Fostul secretar de stat în MEN Mihnea Costoiu şi fostul tenismen Dinu Pescariu au fost plasaţi sub control judiciar în 10 ocotmbrie 2017, de către procurorii DNA, pentru abuz în serviciu, respectiv instigare la abuz în serviciu, ancheta vizând modalitatea de prelungire cu 25 de ani a contractului de închiriere prin care Baza sportivă şi de agrement pentru copii ”Cutezătorii” din Bucureşti fusese dată în folosinţa Fundaţiei “Dinu Pescariu”.

Costoiu ar fi semnat prelungirea contractului deşi acesta era în curs de reziliere, iar imediat după preluarea bazei sportive fundaţia lui Pescariu a îngrădit accesul copiilor la clădirile şi terenurile de sport proprietate a statului şi a schimbat scopul utilizării Bazei ”Cutezătorii”, folosind-o în scopuri comerciale. Prejudiciul estimat în acest dosar este de aproape 94 de milioane de euro.

×
x close