Fostul ministru al Justiţiei, Tudor Chiuariu, a stârnit invidia celorlalţi inculpaţi în dosarul retrocedărilor.
Fostul deputat Ioan Adam califică drept excepţional onorariul iniţial al lui Chiuariu: 2 milioane de euro. El luase banii de la Gheorghe Sturdza ca să intervină pe lângă prefectul de Bacău.
La fel de impresionat de cooptarea lui Chiuariu în afacerea cu păduri a fost şi Viorel Hrebenciuc, arestat pentru corupţie în acelaşi dosar.
Viorel Hrebenciuc şi-a recunoscut parţial faptele de care este acuzat, arată procurorii DNA, care se pregătesc să finalizeze dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri şi să îl trimită în instanţă, după ce au cerut prelungirea cu 15 zile a măsurilor preventive luate în cazul inculpaţilor din dosar.