Antena 3 CNN Actualitate Fostul manager al Spitalului Sf. Pantelimon, după ce și-a anunțat demisia: „Imaginea mea a fost terfelită”

Fostul manager al Spitalului Sf. Pantelimon, după ce și-a anunțat demisia: „Imaginea mea a fost terfelită”

I.C.
1 minut de citit Publicat la 17:36 09 Aug 2024 Modificat la 17:45 09 Aug 2024
bogdan socea
Managerul Spitalului Sf. Pantelimon, Bogdan Socea, a demisionat. Foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Fostul manager al Spitalului Pantelimon, Bogdan Socea, a făcut primele declarații, vineri, după ce și-a anunțat demisia. Acesta a precizat că cele două doctorițe arestate preventiv pentru omor calificat au fost angajate înainte ca el să obțină această funcție. „Eu le-am perceput ca pe niște profesioniste”, a adăugat Socea.

Bogdan Socea a explicat și afirmația sa anterioară potrivit căreia un pacient internat la ATI reprezintă pentru spital „un deficit bugetar”.

„Îmi pare rău că s-a interpretat așa. Am văzut și eu interpretările, m-au mirat, dar în ultimul timp nu prea mă mai miră nimic, întrucât și imaginea mea a fost terfelită, nu doar a spitalului, cu tot felul de afirmații, unele dintre ele fără fundament.

Eu am încercat să explic, la întrebarea unui reporter, cum se decontează un pacient care ajunge în ATI. Nu a însemnat o lipsă de empatie, cum s-a interpretat, nu judecăm pacienții în funcție de bani sau cifre, noi tratăm fiecare caz în parte.

Acesta a fost un al gând al demisiei mele, poate la un moment dat ne liniștim și ne vom putea relua cu toții activitatea în condiții mai bune”, a afirmat Bogdan Socea, după ce și-a anunțat demisia din funcția de manager al Spitalului Pantelimon.

Potrivit acestuia, doctorițele arestate preventiv pentru omor calificat au fost angajate înainte ca el să devină manager al spitalului.

„Eu le-am perceput ca pe niște profesioniste, sunt uimit”, a mai adăugat el.

Managerul Spitalului Sfântul Pantelimon, Bogdan Socea, a demisionat vineri, la solicitarea ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, în urma scandalului izbucnit din cauza morților suspecte, în care două doctorițe au fost arestate preventiv pentru omor calificat.

 

×
x close