Fostul europarlamentar Adrian Severin va fi eliberat condiţionat după ce a executat un an şi trei luni din pedeapsa de patru ani de închisoare pentru luare de mită şi trafic de influenţă.
Decizia, luată miercuri de Tribunalul Bucureşti, este definitivă.
Prin decizia de miercuri, Tribunalul Bucureşti a menţinut hotărârea luată de Judecătoria Sectorului 5 în 22 ianuarie.
Adrian Severin a fost condamnat definitiv, în 16 noiembrie 2016, de instanţa supremă, la patru ani de închisoare cu executare, fiind găsit vinovat de luare de mită şi trafic de influenţă, respectiv pentru că, în perioada decembrie 2010 - martie 2011, a acceptat promisiunea a doi jurnalişti de la „Sunday Times„ de a-i plăti 100.000 euro anual, în schimbul depunerii de amendamente în comisiile de specialitate ale Parlamentului European.