Fosta soție a maestrului, Simona Florescu, a dezvăluit că acesta s-a stins din viață în brațele fiicei sale, Ioana.
“A murit în bratele Ioanei, asa cum și-a dorit să se întâmple, să fie alături. A murit la ora 3, atunci s-a constatat decesul. Nu ne vine să credem, se simțea mai bine până ieri. Chiar făcusem demersuri să îl ducem în Turcia, făcusem analize…
De ieri se simțea mai rău, s-a decompensat și după 4 luni în spital a murit. Am sperat până în ultimul moment, credeam că totuși se va recupera, dar organismul lui nu a mai avut putere sa lupte. Acum, tot greul cade pe Ioana și pe Adi, cu toate formalitățile… Nu pot să spun cât suferim cu toții”, a spus Simona Florescu, pentru Fanatik.ro.
Ion Dischiseanu şi Simona Florescu s-au despărţit în 2009, după o căsnicie de 23 ani, însă, aveau o relație foarte bună.
Ioana Dichiseanu, acuzaţii de malpraxis. "Din păcate, există şi medici mai puţini pricepuţi"
În urmă cu câteva zile, fiica regretatului actor vorbea despre starea de sănătate a tatălui său.
"Din păcate, există şi medici mai puţini pricepuţi. Şi în profesia aceasta trebuie să ai har, ca în orice profesie pe care o practici cu sufletul. S-a dus să facă o simplă radiografie pentru că i se părea că simte ceva la un plămân. Şi eu i-am spus, tată, hai să facem o radiografie ca să te linişteşti. Cei de acolo au spus că e important să facă şi un CT. Acel CT a fost interpretat nu foarte concludent, diagnosticul şi rezultatul, iar mai apoi, să merge la un mare profesor. Nu îi spun numele, dar aş vrea să nu las lucrurile aşa" spunea Ioana Dichiseanu.
De asemenea, nu demult, a declarat că vrea să se consulte întâi şi cu un avocat, în cazul în care ar putea să pornească o acţiune în instanţă pentru malpraxis.
Toate aceste lucruri s-ar fi întâmplat la o clinică privată, unde Ion Dichiseanu făcea respectivele analize. De acolo, el ar fi contactat o bacterie şi ar fi ajuns la Floreasca, unde a fost internat mai bine de trei luni. Iată că, deşi în ultima vreme starea sa părea să se îmbunătăţească, din păcate, astăzi Ion Dichiseanu a decedat la vârsta de 87 de ani.
Vineri, trupul neînsufleţit al regretatului actor va fi depus la 12:30, la Teatrul Nottara din Capitală, acolo unde acesta a jucat încă din anul 1961.