Antena 3 CNN Actualitate Fost șef al SPP, la audierile din Parlament: Alegerile din 2009 au fost fraudate

Fost șef al SPP, la audierile din Parlament: Alegerile din 2009 au fost fraudate

5 minute de citit Publicat la 18:27 13 Iun 2017 Modificat la 18:27 13 Iun 2017
o_1bih11ecj110g85s150e5uhkui8.jpg

Fostul şef al SPP, Dumitru Iliescu, a declarat marţi, la Comisia parlamentară de anchetă pentru prezidenţialele 2009, că doar o parte din conducerea SRI "a fost implicată în acţiuni frauduloase" şi a susţinut că aceste alegeri "au fost fraudate", Mircea Geoană fiind cel care a ieşit de fapt preşedinte. 

Dumitru Iliescu a susţinut, în context, că l-a avertizat pe fostul şef al SRI George Maior asupra faptului că "Florian Coldea începuse să deruleze dincolo de limitele normale acţiuni în zona politicului". 

"Vreau să fie foarte bine înţeles că nu în ansamblul său SRI a fost implicat în aceste aspecte frauduloase, ci o parte din acest serviciu, în special conducerea SRI şi câţiva ofiţeri pe care i-au folosit, ceilalţi executând ordine pe care le-au primit. Structurile de securitate naţională sunt foarte necesare statului român. (...) Vizavi de implicarea structurilor de forţă, în special a SRI, în zona politică şi obţinerea controlului asupra deciziilor politice, informaţii am avut încă din 2006, imediat după preluarea interimatului dlui Coldea la conducerea SRI. Iar în momentul în care dl Maior a fost desemnat sau se intenţiona propunerea dumnealui ca director al SRI, am avut o discuţie cu domnia sa, înainte de a merge la preşedintele Băsescu, am fost apelat de domnia sa, eram acasă, l-am primit la mine, însă în acelaşi timp l-am invitat şi pe generalul Marin Ionel care era adjunctul directorului SRI în funcţie, pentru că bănuiam care este conţinutul dialogului", a detaliat Dumitru Iliescu. 

El a spus că nu va reda conţinutul discuţiei cu George Maior, pentru că nu este corect, dar a arătat că i-a făcut acestuia "mai multe recomandări". 

"Având în vedere faptul că aflasem că dl Coldea începuse să deruleze, dincolo de limitele normale, acţiuni în zona politicului, i-am recomandat dlui Maior ca toate structurile care normal trebuiau să fie în subordinea directorului SRI, conform legii şi conform regulamentului propriu de organizare şi funcţionare, să fie trecute în subordinea domniei sale în momentul în care preia conducerea SRI, să nu le lase în subordinea lui Coldea. Şi a doua recomandare a fost aceea că este normal, ca director al SRI, să pună la dispoziţia preşedintelui României toate informaţiile necesare pentru ca acesta să îşi poată exercita atribuţiile prevăzute de funcţia supremă, dar să nu treacă cu bagaje cu tot pe vaporul dlui Băsescu. Din păcate, dl Maior, în momentul în care a ajuns la conducerea SRI, a făcut exact pe invers, a lăsat toate aceste structuri în subordinea lui Coldea, dându-i o forţă foarte mare, (...) şi doi - a trecut cu bagaje cu tot în tabăra dlui Băsescu, afectând în acest mod echidistanţa SRI", a susţinut Dumitru Iliescu. 

Ulterior, după cum a povestit el, "lucrurile s-au derulat aşa cum au fost prognozate". "S-au implicat prin crearea unui portofoliu de persoane pe care le promovezi în funcţiile de conducere la nivelul formaţiunilor politice, impunerea unor lideri la nivel central şi local şi de asemenea controlul asupra unor autorităţi publice. Adică această chestiune s-a derulat nu numai de formaţiunile politice, ci şi de autorităţile publice constituţionale, inclusiv Parlament, Guvern, membrii Guvernului, unii dintre ei propuşi sau numiţi la propunerea SRI. Pe cei care nu trebuiau să ajungă în Guvern se găseau imediat mape profesionale, se făceau mape profesionale pe baza informaţiilor acumulate la compartimentele de analiză şi sinteză sau în arhivă, cum este arhiva SRI, arhiva lui 962, DGIPI, arhiva de la SIPA şi aşa mai departe", a afirmat Iliescu.

De asemenea, a susţinut el, "s-a încercat un oarecare control asupra judecătorilor CCR". "Şi vă aduceţi aminte de etapa aceea cu bileţelele făcute de dl Coldea vizavi de 3 judecători de la CCR. Acele bileţele, în final, au ajuns la mine, eu le-am trimis comisiei comune de apărare. (...) În acelaşi timp, s-au derulat acţiuni pentru fidelizarea unor conducători ai instituţiilor la nivel local, şi mă refer la primari. (...) O altă acţiune, la fel de dăunătoare, şi care a viciat foarte mult ceea ce noi numim democraţia în România a fost crearea unui portofoliu de magistraţi, procurori, judecători care să răspundă pozitiv la solicitările SRI", a mai afirmat fostul şef al SPP. 

Potrivit acestuia, ceea ce s-a întâmplat în 2009 "s-a întâmplat şi în 2014 - s-a făcut un plan prin care se prevedea destabilizarea PSD, cu arestări, cu cercetări", plan de care a fost informat şi ministrul Apărării din acea perioadă Mircea Duşa. "Domnia sa mi-a spus că ştie despre plan în amănunţime. (...) În această acţiune era inclus şi actualul preşedinte al României, dl Klaus Iohannis. N-a avut niciun fel de culpă în acest sens, nu are niciun fel de tangenţă cu această chestiune, era pus pentru a putea astupa reprezentantul PSD să ajungă în funcţia supremă, să fie promovată o altă persoană cu care se poate face o înţelegere din partea dlui Băsescu, pentru că era greu cu dl Ponta să se înţeleagă, aşa se considera în momentul respectiv. De aici, vizavi de cele prezentate şi vizavi de informaţiile care au sosit în acea perioadă, am avut şi am certitudinea sută la sută că alegerile din 2009 au fost fraudate, iar această acţiune complexă a fost coordonată de dl Coldea împreună cu dl Maior. Aşa au venit informaţiile la mine", a mai susţinut Dumitru Iliescu. 

La acest punct al depoziţiei sale, Dumitru Iliescu a arătat că a aflat ulterior de o întâlnire a şefilor structurilor de forţă la Gabriel Oprea acasă şi a denunţat faptul că "alegerile prezidenţiale din 2009 au fost fraudate". "Şi, în momentul în care a apărut materialul publicat de Dan Andronic, am văzut că de fapt informaţia respectivă era confirmată şi de cineva care fusese în interior. Deşi acolo s-a spus că a fost o activitate privată, având în vedere persoanele care au participat acolo şi ce s-a derulat acolo, nu a fost o activitate privată de genul celor pe care le-au menţionat cei care au fost acolo şi au venit şi în faţa comisiei. Informaţiile noastre sunt că s-au coordonat acţiunile pentru punerea în aplicare a planului de fraudare a alegerilor. Sunt convins că dl Geoană a ieşit preşedintele României, dar, prin vicierea masivă a votului românilor, s-a întors votul în favoarea dlui Băsescu", a mai susţinut fostul şef al SPP. 

×
x close