Fostul primar al comunei prahovene Măneşti, Nicolae Grigore, trimis în judecată de procurorii DNA, a fost condamnat la o pedeapsă de patru ani de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, informează
Agerpres.
Potrivit datelor de pe portalul instanţelor de judecată, magistraţii de la Judecătoria Ploieşti s-au pronunţat, vineri, la mai mult de trei ani de la începerea procesului, în dosarul în care fostul primar al comunei Măneşti, Nicolae Grigore, a fost trimis în judecată pentru fapte de corupţie.
Astfel, instanţa l-a condamnat pe inculpat la patru ani de închisoare, în regim de detenţie, aplicând totodată pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi pe o durată de cinci ani după executarea pedepsei.