Coaliția de guvernare trebuie să anunțe săptămâna viitoare forma finală în ceea ce privește reforma pensiilor speciale, iar impactul este unul major în rândul magistraților, judecătorilor sau procurorilor.
Mai exact, urmează să crească vârsta de pensionare până la 65 de ani treptat în 10 ani, iar pensia nu mai poate depăși salariul avut în activitate.
4.079 de magistrați și judecători și 2.255 de procurori au ieşit la pensie în ultima perioadă
Adică pensia va trebui să fie calculată la 65 % din media salariilor brute pe 5 ani consecutivi din ultimii 10 ani de activitate.
Întrebat despre această lege şi dacă se poate opri cumva valul acesta de pensionări așa, pe repede înainte, ca să prindă legea actuală, Eugen Orlando Teodorovici, fost ministru de Finanțe, a spus:
"Este o păcăleală! Nu este corect să schimbi regulile în timpul jocului"
"În primul și în primul rând nu o lege este semnalul că se vor face, ci proiectul de buget, pentru că în proiectul de buget prinzi inclusiv cheltuieli și venituri. Logic!
Şi atunci legea bugetului, când acesta va fi prezentat public, vom vedea acolo dacă într-adevăr din zona aceasta de pensii ceva se scade sau se crește ca și cheltuială. Deci o lege nouă, separată de cea a bugetului, intră în Parlament când va ieși, nu se va ști exact. Deci este o păcăleală!
În cazul în care se merge pe această variantă, soluții există. Nu înțeleg de ce se pune problema ieșirilor din sistem. Numai că oamenii aceia ies din sistem o lege existentă, pentru că e una favorabilă.
Dar să și schimbi regula în timpul jocului nu este corect!
Adică să mărești vârsta de pensionare în timpul jocului este o chestiune incorectă. Nu spui așa: când iese ultimul din sistem, sau noii intrați în sistem au alt alte reguli, și anume vârsta de pensionare de 70 de ani, dar nu schimbi regula în timpul jocului", a explicat Eugen Orlando Teodorovici, fost ministru de Finanțe, în emisiunea News Magazine de la Antena 3 CNN.