Procurorii DNA îl acuză pe Sebastian Ghiță de trafic de influență și instigare la fals în înscrisuri.
Acesta ar fi pretins și ar fi primit diferite sume de bani, în perioada 2010-2014, de la reprezentanții unei societăți din domeniul IT, pretinzând sau lăsând să se creadă că are influență asupra factorilor de decizie și funcționarilor publici implicați în proceduri de achiziție publică, pentru a-i determina să atribuie acelei societăți, contracte de achiziție publică sau să permită derularea în bune condiții a contractelor deja încheiate.
În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 194/VIII/3 din 27 februarie 2017, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a următorilor inculpați:
GHIȚĂ SEBASTIAN AURELIAN, deputat în Parlamentul României în perioada 2012 - 2016, iar anterior reprezentant al unor societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- trafic de influență (cinci infracțiuni dintre care patru în formă continuată)
- instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată,
Persoană fizică, la data faptelor administrator al unei societăți comerciale controlate în mod direct de către primul inculpat, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- complicitate la trafic de influență (trei infracțiuni dintre care două în formă continuată)
- fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată,
Persoană fizică, la data faptelor director general al unei alte societăți comerciale controlate în mod direct de către primul inculpat, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- complicitate la trafic de influență (două infracțiuni, ambele în formă continuată)
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:Instituțiile și autoritățile publice au contractat, în perioada 2006 – 2015, programe informatice finanțate din fonduri publice și din fonduri europene, de la mai multe societăți comerciale cu activitate în domeniul IT sau de la asocierea dintre acestea şi două societăți inițial deținute, ulterior controlate de inculpatul Ghiță Sebastian Aurelian. În această perioadă, segmentul proiectelor de infrastructură IT din România ar fi fost afectat, într-un mod determinant, de influența și controlul deținut de acesta, în acord cu factorul politic, asupra modului de încredințare și chiar de generare a marilor proiecte de IT, de către autoritățile publice.
De regulă, câștigarea unei licitații privind achiziția de servicii în domeniul IT, de către societățile de profil, ar fi avut un preț care se achita inculpatului Ghiță Sebastian Aurelian, pretins de acesta. Acest preț ar fi fost achitat prin intermediul societăților controlate de inculpat, pe bază de operațiuni fictive înregistrate între societățile interesate în procedura achiziției și societățile controlate de inculpat.
Concret, inculpatul Ghiță Sebastian Aurelian ar fi pretins și ar fi primit diferite sume de bani, în perioada 2010-2014, de la reprezentanții unei societăți din domeniul IT, pretinzând sau lăsând să se creadă că are influență asupra factorilor de decizie și funcționarilor publici implicați în proceduri de achiziție publică, pentru a-i determina să atribuie acelei societăți, contracte de achiziție publică sau să permită derularea în bune condiții a contractelor deja încheiate.
Proveniența banilor reprezentând “prețul” intervenției ar fi fost disimulată, la indicațiile inculpatului Ghiță Sebastian Aurelian, în operațiuni comerciale fictive între societatea care a primit contractele publice și două firme controlate de inculpatul menționat, prin intermediul celorlalți doi și al unor societăți offshore.
Plățile ar fi fost disimulate în contravaloarea unor servicii IT care nu au fost prestate în realitate și care au avut la bază documente false. La întocmirea/semnarea documentelor false ar fi participat ceilalți doi coinculpați, în calitate de administrator, respectiv director general al celor doua firme controlate de Ghiță Sebastian Aurelian.
Astfel, potrivit modalității indicate de inculpatul Ghiță Sebastian Aurelian, în perioada 2010-septembrie 2014, societatea beneficiară a contractelor publice ar fi plătit în conturile celor două firme controlate de inculpat suma totală de 29.464.441 lei, după cum urmează:
- 280.000 lei, în perioada iunie-iulie 2010
- 8.212.191 lei, în perioada martie 2011 – septembrie 2014
- 1.116.614 lei, în perioada 2008 -2013
- 2.233.592 lei, în perioada 2013 -2014
- 17.622.044 lei, în perioada ianuarie 2013-iulie 2014
Presupusele intervenții ar fi vizat implementarea/finanțarea/derularea în bune condiții a unor proiecte din domeniul sănătății cum ar fi implementarea versiunii centralizate a SIUI (sistemul informativ unic integrat), Prescripția electronica, Cardul Național de Sănătate, Dosarul electronic de sănătate, Sistemul informatic pentru gestiunea concediilor medicale, Sisteme pentru gestiunea rețetelor de medicamente necompensate, precum și în alte domenii cum ar fi cadastrul ( Registrul electronic National al Nomenclaturilor Stradale), externe (Sistemul informatic pentru managementul integrat al serviciilor pentru cetățeni), Casa de pensii ( Dezvoltarea sistemului de administrare a documentelor și proceselor de muncă în administrația publică), Agenția pentru ocuparea forței de muncă(gestionarea resurselor pentru îmbunătățirea calității serviciilor aferente persoanelor aflate în căutare de muncă) , mediu ( servicii de elaborare a Planului de management integrat Delta Dunării), implementarea der sisteme informatice la unele consilii județene, etc
În vederea luării măsurii confiscării speciale, în cauză s-au dispus măsuri asiguratorii asupra bunurilor imobile deținute de inculpatul Ghiță Sebastian Aurelian.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Prahova, cu propunere de a se menține măsurile asiguratorii.