Forumul Judecătorilor din România îi scrie preşedintelui Klaus Iohannis, solicitându-i să retrimită Parlamentului cele trei legi ale justiţiei, dar şi să solicite opinia Comisiei de la Veneţia.
Forumul Judecătorilor din România spune, în scrisoarea adresată preşedintelui, că se impune ca cele trei legi ale justiţiei să fie reanalizate de Parlament sub aspectul oportunităţii acestora, întrucât, pe de o parte, interesul public general nu justifică multe dintre reglementări, iar, pe de altă parte, este pusă în discuţie respectarea angajamentelor asumate de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene, informează news.ro.
"Curtea Constituţională nu are competenţa de a analiza caracterul just sau injust/potrivit sau nepotrivit al intervenţiei legislative, întrucât acest aspect ţine de oportunitatea măsurii, aceasta intrând în marja de apreciere exclusivă a Parlamentului. Însă, Parlamentul, în calitatea sa de organ reprezentativ suprem al poporului român şi de unică autoritate legiuitoare a ţării, atunci când adoptă măsurile pe care le consideră necesare, trebuie să pornească de la o evaluare preliminară reală, obiectivă şi completă, iar alegerea măsurilor să corespundă unui interes general al societăţii. De asemenea, pentru o parte dintre reglementări, subzistă numeroase aspecte de neconstituţionalitate, învederate de Asociaţia Forumul Judecătorilor din România prin Memoriul pe care vi l-a trimis la 27 decembrie 2017, motiv pentru care sunteţi în măsură să sesizaţi Curtea Constituţională", mai spun reprezentanţii asociaţiei în scrisoarea transmisă lui Iohannis.
Ei îi mai transmit lui Iohannis, că deşi a respins această variantă, are în continuare posibilitatea de a apela la sprijinul tehnic al Comisiei de la Veneţia. Plenul Senatului, în calitate de for decizional, a adoptat luni cele trei legi ale Justiţiei - Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Legea 304/2004 privind organizarea judiciară şi Legea 317/2004 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). PNL a anunţat că le va ataca din nou la Curtea Constituţională.
Cele trei legi vor merge la preşedintele Klaus Iohannis pentru promulgare.