Întreruperea amplificării sunetului pe timpul acestui moment a fost cauzată de o defecțiune tehnică a circuitului audio.
Din nefericire, această avarie nu a putut fi sesizată și comunicată în timp util prezentatorilor ceremoniei. Aceștia nu aveau legătură vizuală cu locul de oficiere, interpretând întreruperea sunetului drept încheierea serviciului religios și au introdus următorul moment din ceremonial.
Conducerea Statului Major al Forțelor Navale va transmite, în cel mai scurt timp, către Arhiepiscopia Tomisului o informare oficială cu privire la cele întâmplate și exprimă încă o dată regrete pentru eroarea de comunicare survenită între personalul tehnic care a asigurat desfășurarea ceremoniei, a transmis Biroul de presă al Statului Major al Forțelor Navale.
Incident la ceremoniile din Portul militar Constanţa - Slujba oficiată de IPS Teodosie, întreruptă de organizatori
ÎPS Teodosie a plecat nervos din port, după ce i s-a tăiat microfonul în timpul slujbei. Timp de 5 minute, Arhiepiscopul Tomisului a oficiat slujba, deşi nu se mai auzea.
"Îi compătimesc pe cei care au făcut asta pentru că înaintea lui Dumnezeu vor răspunde", a fost reacția Arhiepiscopului.
Acesta a anunţat că aşteaptă explicaţii oficiale de la organizatori.
ÎPS Teodosie, după scandalul de la Ziua Marinei: "Mi-e milă de ce o să păţească aceia care au întrerupt slujba"
ÎPS Teodosie nu crede în varianta că a fost o greșeală tehnică și spune că a fost un lucru intenționat.
Citiţi şi: Avocatul Adrian Cuculis, după scandalul de la Ziua Marinei: "ÎPS Teodosie este supus unei hărțuiri"