Potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Interne transmis Agerpres, detașamente compuse din 20-30 de pompieri se vor alătura efortului de îndepărtare a efectelor inundațiilor de miercuri.
"De ieri și până astăzi au fost evacuate preventiv 157 de persoane. Toate acestea sunt în siguranță, unele fiind cazate la rude și altele în spațiile puse la dispoziție de autoritățile locale. După finalizarea fazei de intervenție, imediat ce condițiile meteo o vor permite, în paralel cu activitatea de înlăturare a efectelor fenomenelor hidro-meteo periculoase, va începe acțiunea de evaluare a pagubelor produse care va fi realizată de autoritățile locale. Ministerul Afacerilor Interne rămâne mobilizat, având la dispoziție 13.500 de forțe, care pot fi folosite de structurile care coordonează intervențiile în plan local", se arată în comunicatul MAI.
În prezent, sunt în vigoare o avertizare de cod roșu de inundații pentru un sector îndiguit al râului Crasna de pe raza județului Satu Mare, valabilă până vineri, la ora 12,00, și o avertizare de cod portocaliu pentru râul Maja din județul Satu Mare, cu valabilitate până joi, la ora 18,00. Alte râuri din județele Satu Mare, Bihor și Arad sunt, până vineri, la ora 12,00, sub atenționare de cod galben.
Acțiunile din teren sunt coordonate prin Centrul de Coordonare a Intervențiilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
Citeşte şi:
România, sub ape. Inundaţiile au lovit 30 de localităţi din nordul şi centrul ţării