Cei trei acţionari sunt moştenitorii familiilor Malaxa şi Auschnit, care împreună controlează 7,85% din acţiuni, dar şi din partea companiei Grantelast Limited din Cipru, de deţine 2,77% din titluri, scrie Cotidianul.
Ei consideră că nu poate fi respectat calendarul promis pentru cotarea la bursă, existând temerea ca listarea să nu aibă loc nici anul viitor.
În acelaşi context, temerea acţionarilor ar putea fi întemeiată dacă se ţine cont de unele declaraţii ale oficialilor Fondului.
Astfel, Mircea Ursache, membru al Consiliului de Supraveghere al FP, aprecia că nu este cel mai oprtun moment pentru numirea unui administrator. El consideră că situaţia economică mondială nu este oprtună pentru găsirea unui administrator pentru cele 4 miliarde de euro din portofoliu. El ar dori amânarea până în toamna anului viitor pentru alegerea unui administrator.
Antena3.ro