Evoluţia pozitivă de anul trecut a
Bursei de Valori Bucureşti a dus la majorarea valorii activelor
deţinute de Fondul Proprietatea cu 2,1 miliarde de lei (aproximativ
630 de milioane de euro). Primele rezultate financiare din istoria
Fondului, auditate de KPMG România, arată o valoare a
activelor la finele anului trecut de 16,41 miliarde de lei, faţă de
14,24 miliarde de lei la începutul lui 2006.
Creşterea
maximă a fost înregistrată de acţiunile tranzacţionate la
Bursa de Valori Bucureşti. Valoarea acestora aproape s-a dublat, de
la două miliarde la 3,92 miliarde de lei. Rezultatul global a fost
tras în jos de o majorarea cu numai 3,1% a titlurilor
netranzacţionate, anunţă
Cotidianul. Bilanţul
final al societăţii arată că FP a înregistrat un profit net
de 72,15 milioane de lei, din care acţionarii urmează să primească
dividende.
Fondul Proprietatea a fost înfiinţat în
vederea despăgubirii persoanelor ale căror bunuri imobiliare au
fost confiscate sub regimul comunist. Deşi se estimează că peste
100.000 de persoane sunt îndreptăţite la primirea acestor
compensaţii, până acum, cele trei instituţii implicate în
proces, şi anume comisiile judeţene de despăgubire, Autoritatea
Naţionala pentru Restituirea Proprietăţilor şi Fondul
Proprietatea, au reuşit eliberarea de acţiuni FP doar la 3.457 de
persoane. Acestea deţin doar 3,45% din capitalul social al FP,
diferenţa revenind statului, prin Ministerul Economiei şi
Finanţelor.