![legume fructe piete romanesti cele mai multe pesticide rezultate teste autoritati legume fructe piete romanesti cele mai multe pesticide rezultate teste autoritati](https://www.antena3.ro/thumbs/landscape/2024/07/17/legume-fructe-piete-romanesti-cele-mai-multe-pesticide-rezultate-teste-autoritati-913057.jpg)
Doi muncitori care executau lucrări de reparaţii la un drum din Borşa au fost atacaţi de un bărbat înarmat.
Unul dintre muncitori a fost împuşcat în mână cu un pistol cu bile. Din fericire, rana este superficială.
Incidentul s-a produs în jurul orei 17.00, când un bărbat, aflat la volanul unui autoturism, a ajuns în zona unui drum în lucru, potrivit reprezentanţilor IPJ Maramureş.
Mai mulţi muncitori care lucrau la drum i-au semnalat şoferului să oprească. Nemulţumit, şoferul a intrat într-un conflict verbal cu muncitorii, după care a coborât din maşină şi a tras cu un pistol cu bile în direcţia acestora.
Poliţiştii desfăşoară cercetări pentru stabilirea împrejurărilor incidentului şi găsirea celui care a tras cu pistolul.