Cinci focuri de armă au fost trase într-un cartier din Constanţa, aproape de miezul nopţii. Un bărbat de 45 de ani a ajuns la spital cu două gloanţe în piciorul drept după ce ar fi fost prins la furat de flori. Starea lui este stabilă în acest moment. Bărbatul, împreună cu soţia lui au devenit ţintele unor indivizi nervoşi după ce au rupt mai multe flori din grădinile lor. Unul dintre ei a tras cu arma. Două gloanţe l-au nimerit pe bărbat în piciorul drept. Agresorii nu s-au mulţumit să-l împuşte, ci l-au luat şi la bătaie. La fata locului a sosit un echipaj
SMURD care l-a transportat pe barbat la spital. In zona au aparut la scurt timp si politistii.
Anchetatorii trebuie să îi identifice pe agresori care riscă până la 15 ani de închisoare pentru tentativă de omor. În acelaşi timp, poliţiştii trebuie să stabilească dacă victima se face vinovată de furt.