Conflictele se rezolvă cu un foc de armă. E soluţia la care recurg unii români. Doi bucureşteni s-au certat şi, la un moment dat, unul dintre bărbaţi a scos un pistol neletal şi a tras. Bărbatul împuşcat a ajuns la spital, iar cel care a tras a fost prins şi dus la secţia 10 de Poliţie.
În încăierarea care a avut loc în jurul orei 7 au fost implicate cinci persoane. Totul a pornit de la o ceartă între doi bărbaţi, unul dintre ei trăgând un foc de armă în direcţia celuilalt. Imediat după aceea, scandalagiii au fugit.
Persoana care a tras a folosit un pistol cu gloanţe de cauciuc şi a fost prinsă în scurt timp de oamenii legii.
Bărbatul rănit a fost transportat la spital, iar agresorul a fost dus la secţia 10 de Poliţie.
Asupra bărbaţilor implicaţi în incident au fost găsite mai multe obiecte contondente, precum şi arme albe.
Nu se cunosc deocamdată motivele izbucnirii scandalului.