Direcția de Sănătate Publică Sibiu a confirmat că doi copii, în vârstă de trei ani, de la Grădinița Numărul 5 din Sibiu au fost diagnosticați cu gripă. De asemenea, alți cinci copii sunt suspecți, dar și trei angajați.
„În perioada 28-31 martie 2019, la Grădinița nr. 5 din Sibiu, a evoluat un episod de îmbolnăviri cu suspiciune de gripă, cu 9 cazuri la copii și 3 la personal. Un singur copil cu formă medie de boală a necesitat internare, restul cazurilor fiind izolate la domiciliu”, se arată în comunicatul transmis de DSP Sibiu, potrivit afla.oradesibiu.ro.
Direcția de Sănătate Publică a județului Sibiu a fost informată despre primele 4 cazuri în data de 01 aprilie 2019, moment în care a fost declanșată investigația epidemiologică și au fost implementate primele măsuri de control, în colaborare cu personalul medical școlar și conducerea unității.
A fost recomandată şi suspendarea activităţii a uneia dintre grupele grădiniţei, unde s-au înregistrat opt dintre cele nouă cazuri înregistrate la copii, până în data de 5 aprilie, potrivit sursei citate.